Uneori îmi uit ideea. Scriu ce apuc.
Fragmente din ce-mi trecea atunci prin cap,
Am destul timp să uit ce aud,
Când în lumea 3D mă simt atât de plat.
Sunt doar o bucată de rimă. Să fiu eu? Cred.
Un vers fară sens dintr-un fragment de viaţă,
Oare ce aştern pe foaie? E tot ce încerc să pierd?
Sau imaginile ce mi se scuipă-n faţă?
De Ciprian Bozga
Te provoc pentru a nu ştiu câta oară să îmi spui la ce te gândeşti când o vezi. Poate că voi , bărbaţii, întradevăr aveţi un singur lucru în minte atunci când vedeţi o femeie goală sau îmbrăcată sumar. Şi mă gândesc iar , oare vă creşte apetitul de “desert” când în faţa ochilor vă apare o blondă focoasă, cu ţâţe mari, cu fund apetisant, cu o rochiţă atât de scurtă de abia-i acoperă fesele, cu tocuri de 15 centimentri, de abia se ţine dreaptă când umblă, toată spoită, cu 2 straturi de ruj şi încă 2 de gloss, ca să fie glossy şi fancy şi trendy.
Tocmai ce ai primit bani de la părinţi. Cam subţirel portofelul, dar destul să ieşi în club diseară. Ştii mai bine decât mine că oricum nu o să ai tupeu să te dai la cele mai “bune” gajici, dar treacă-meargă, doar eşti student la Cluj,poate pică ceva. Cu îmbrăcatu nu-i foarte greu, mai ales că mergi în club, unde o cămaşă elegantă şi nişte pantaloni de stofă te pot scoate din impas. Şi ca să faci impresie bună, îţi iei tenişi că doar ai văzut la soră-ta în Cool Girl că, cică, aşa se poartă. Poate şi nişte ochelari de fiţe, că cică în club nu poţi merge fără.
Şi te apuci să suni. Pe un prieten ( Bă, nu pot, stau cu iubi diseară!), pe un altul ( Bă, e chef în cămin, nu cred că vin.), şi pe altul (Eu nu am bani. Eu îs acasă. Eu am fost rupt aseară,fac pauză.) , şi tot aşa până ce, în final ieşi tot cu aceiaşi doi idioţi cu care te întâlneşti mereu numai când vine vorba de agăţat şi/sau băute. Eşti conştient că, cu ăia pe lângă tine nu o să te distrezi, dar important e că ieşi în club, şi parcă nimic nu mai contează când oricum ai să îţi strici toţi banii pe vreo 3 beri, 2 cocktailuri la două pisii care, după ce le-ai făcut cinste se fac nevăzute, şi bineînţeles, pe taxi, că eşti prea cool, şi tre să faci impresie când te întorci din club.
Toată lumea își amintește prima lor beție. Până și eu. ( ce amuzant!)
Doar că prima mea beție a fost la minunata vârstă de 5 ani. (cam devreme, fată! zic unii). Ei bine, nu m-am îmbătat că aș fii ținut morțiș să știu cum e să fi beat, doar că no, bunică-mea e puțin dusă cu pluta. (a cui nu e?)
Să vă povestesc…
Bunică-mea, femeie de treabă, nu destul de bătrână pe vremea accea încât să se poată numi “bunică”(dar astea sunt detalii deja!), crezând că îmi face un bine dându-mi să beau un pahar de vin îndulcit, producție proprie, mai mult mi-a deschis apetitul. Ce credea femeia?! Că de bea fetița un pahar de vin de-ala bun, ia somn instant, și ea iși poate continua treaba de pe lânga curte. Da fix! Mi-o dat sa beau minunea aia de vin, m-o pus în pat și-o crezut ca iau somn. Dar eu am fost mai șmecheră decât ea și m-am ridicat din pat imediat după ce-o închis ușa. Și ghiciți unde s-o dus fetița? La sticlă, clar!
No, și cu greu am luat eu sticla de pe masă. Și greu o fost până mi-am pus al doilea pahar. Dar după aia, toată treaba o mers ca unsă,(cum se zice).
Ce-o urmat știu mai mult din poveștile de la unchiu meu și de la buni. Se pare, totuși, că am reușit să beau restul vinului din sticlă și până la urmă tot am adormit. Bunică-mea mă mai verifica din când în când, dar să se uite la sticlă nici prin gând nu i-o trecut.
În fine. Vine unchiu-meu acasă și mă vede dormind. I s-o părut ciudat că EU dorm după-masă (cum dormeau toți copii cuminti, de altfel), așa că mi-o pus Mădalina Manole la casetofon și trebuia să ma trezesc. Fiind prima nepoată și răsfațata familiei, trebuia sa fiu drăguță și să râd, și să cânt, și să dansez, numai să ii fac pe toți fericiți. No copila, cu greu s-o trezit. Doar eram mangă! Țin minte că după câteva învârteli prin cameră (nereușite, de altfel),am dat cu capu de sobă și-am căzut pe jos. Și de speriată ce eram, am adormit. Nu! Nu! Nu am leșinat.Doar am adormit.
A, da. Era să uit. A mei nu m-o mai lăsat să stau la bunica vreo 2 ani după această întâmplare.
Cred că de asta o vizitez așa de puțin acum.
Da bun îi vinu.Zău de nu.
(eram oricum mai mare ca prunca asta.)
Deci, eu vreau să mă angajez! Așa…Urgent!!!
După două job-uri ce n-o durat mai mult de 2 luni,primul 2 săptămâni și al doilea o lună jumate,mă tot gândesc că al treilea ar trebui să fie cu noroc! Ce-i drept, șefii îs nașpa , că doar de aia îs șefi, nu?
…Studenă ca studentă, da banii ia-i de unde nu-s! Așa că,vreau și eu să fac ceva, să lucrez oriunde, așa că, de știți un loc unde m-ar lua, contactați-mă!
Banii de-acasă și-așa îs puțini, și primiți cu greu, deci încep vânarea de job-uri pe net.
E toamnă. Și parcă toamna, mai mult ca oricând, se petrec evenimente majore în lume, și în viața mea la fel.
Oare de ce așa? De ce tocmai toamna? Ce are anotimpul ăsta atât de magic încat mă poartă spre atâtea schimbări?
Dacă mă gandesc mai bine, tot ce citisem in horoscop în vară sau în primăvară, mi s-o îndeplinit. Ș-api să nu cred in horoscop? Atunci clar nu eram de acord cu ce se prezicea, dar acum că mă gândesc mai bine…E mai bine așa. Poate că numai eu am vise de genu ăsta, dar al naibii, că mă cred tare interesantă de mi se întamplă atatea.
Zicea cineva odată că eu îs ca un coptil. No halo! Serios? Și că am darul de a mă bucura de toate chestiile marunte ce mi se întâmplă. Păi da, că de nu le trăiesc așa cum mi-s date, nu le trăiesc deloc. Și dacă tot vreau să las ceva in urma existenței mele, măcar așa să-și amintească nepoții de mine.
-Cum o fost bunica ta?
-Bă, o fo o femeie de treabă! Mi-o lăsat 10 caiete pline numai cu tâmpenii din viața ei.
-Ce tare!
-Aha!
-No merem la bar?
-Merem.
…Plimbarea de ieri mi-a prins foarte bine. Doar eu si cerul, si o casuta dintr-un copac uitat de restul lumii, descoperita de mine abia ieri, cand de fapt trebuia sa stiu ca exista undeva in lume o asemenea oaza de liniste si pace. Nu e decat o saltea de scanduri prinsa intr-un copac, pe niste crengi lungi si uscate, dar casuta aceea are un farmec aparte, probabil dat si de masuta rotunda de lemn si scaunul rigid si mic. Acolo, in mijlocul padurii, la 5 sau 6 metri deasupra pamantului, stand pe scaunelul mic, acolo, eu am meditat aspru asupra unor lucruri ce le credeam de mult inchise in sufletul meu….Ieri mi-am gasit pacea interioara, desi pentru scurt timp, dar macar am certitudinea ca 3 ore am fost singura doar cu gandurile mele.
Drumul spre oras mi s-a parut exagerat de lung si destul de plouat, si mult prea multe masini treceau in graba pe langa mine, avand drept tinta te miri ce. Poate se grabeau sa ajunga la familii sau la copii, la restaurante sau hoteluri, la cluburi de golf sau cine stie unde…
Nu pot sa nu ma gandesc la ce s-or fi gandind oamenii aceia, si nu pot sa nu imi imaginez povestile lor de viata din spatele usilor masinii, sau de dupa parbrizul proaspat sters de stergator.
E inca prea dimineata sa ma gandesc ce voi face azi. Ceasca de cafea ma asteapta pe veranda, si nu vreau pentru nimic in lume sa o dezamagesc si sa nu o savurez asa cum vrea sa fie savurata. Azi nu am sa imi fac planuri. Azi ma las purtata de viata si de imprejurari si sa vedem unde voi ajunge.
… soarele se ascunde dupa norii negrii si incarcati de ploaie, gata-gata sa stropeasca cat de des posibil oamenii si natura. Soarele e tacut, isi linge ranile pricinuite de incapatanarea vremii de a nu-i oferii loc liber si lui sa incalzeasca pamantenii si sa le ofere un strop de culoare pe pielea lor alba ca laptele…
Azi ma trezesc mai lenesa ca de obicei, si in loc sa imi fie extrem de cald si sa imi doresc sa deschid ferestrele cat de larg posibil, mi se face frig si trag plapuma mai tare pe mine, sa-mi acopere si degetul mic de la piciorul stang, si varful nasului ce-si doreste, chiar si asa, o adiere de aer rece si proaspat.
-”Dracie! Azi trebuia sa merg la bronzat, sa fac poze si sa citesc in aer liber, singura, doar eu si masina mea verde, pe un drum de tara parasit, undeva langa o padure. Vremea nu tine cu mine. Cat as vrea sa pot vorbi cu Soarele, sa-i cer mii de chestii, si noaptea sa stau la taclale cu Luna si cu supusii sai, Stelele…”
Suna telefonul: -” Alo??!! Da! Eu sunt!. Bine, vin imediat!” si dusa am fost…
Uit mereu ca mi se strica masina din ce in ce mai des in ultima vreme si mai ales ca mereu , dupa vreo drumetie de a mea, trebuie sa o las la “spa” in service cateva zile sa se odihneasca, sa isi faca tratamentele si toate cele, doar sa mai mearga un an, poate doi, pana cand voi putea, prin finante proprii, sa imi iau alta. La fel si azi, Ea ( caci DA, e o EA, Vero! ii spun si o alint) doarme linistita in garajul prietenului tatei, mecanic de profesie.
Un barbat, de varsta mijlocie, cu cateva fire albe prin parul negru ca abanosul,imbracat intr-o salopeta albastra si pe unele locuri murdara, cu o tigara de foi intr-o mana si cu o cheie de schimbat roti in cealalta, isi face aparitia in campul meu vizual, parand ca vrea sa se apropie de mine sa ma abordeze, dar in acelasi timp, mersul lenes il tradeaza, semn ca n-a dormit bine noaptea trecuta ori ca nu prea are azi chef de clienti la ora asa matinala.
-”Buna dimineata. Ma numesc B. Masina mea e gata? E un Opel Astra Classic, verde. E de vineri aici, si tare as avea nevoie de ea. A… sa imi faceti si factura va rog frumos!”
-”Prea multe informatii deodata, domnisoara. Dar le-am retinut. Imediat se rezolva. Masina e gata. I-am facut si schimbul de ulei. Revin.” si dus a fost. In jur de 15 minute nu am mai auzit nimic in toata parcarea si nici spre birouri nu s-a auzit nici cel mai mic zgomot, dar mecanicul s-a intors bucuros, cu masina mea care lucea asa de frumos, desi afara era innorat si parea ca o sa ploua.
-”Vremea rea nu o sa imi strice buna dispozitie, si nici nu am de gand sa zac in pat desi afara e innorat si e rece. Decat sa stau la TV toata ziua, mai bine plec undeva, si singura de e sa fie, dar in casa nu am sa stau.” Si chiar asa…Mi-am pus cartea in geanta, si toate lucrurile de care ma pot lipsi dar nu o fac, am alimentat cu ultimii bani si am pornit la drum.
Nu-mi doresc de
cat sa evadez din caldura orasului si sa ma indrept grabita, alaturi de prietenii mei, spre cel mai apropiat loc de distractie. Doar e vara! E momentul sa ne balacim in mare, in rauri de munte,in lacuri calde, fiecare dupa posibilitati, si sa uitam pentru cateva zile ca mai exista altceva decat liniste si distractie, corturi galagioase, miros de carne prajita si gust de bere calda. Nu mai vreau sa aud, macar pentru cateva zile, aglomeratia din oras, sunetul de ambulanta grabita spre orice tragedie, miros de asfalt fierbinte, de betoane si glasuri de oameni grabiti spre diferitele lor munci. Pentru cateva zile, cel putin, nu vreau sa vad furinicile de oameni grabite, si nici magazine pline de marfa, de haine de sezon, de palarii de paie si nici baruri pline de fum de tigara si aomeni colorati.
Am sa imi iau o binemeritata vacanta de la tot ce e oras, si am sa ma mut cateva zile in linistea de langa padure, cu cortul, cu prietenii mei, cu chitara ce incerc s-o manevrez astfel incat sa iasa cat de cat un ritm ce suna a melodie, cu versurile de la Vama Veche si Cargo. Am sa dansez noaptea pe la 4 langa foc, am sa uit ca lumea continua dincolo de acest loc, am sa ma balacesc si am sa ma bronzez si am sa fiu fericita.
plimbandu-ma prin parc, observ atat de multi oameni. de toate categoriile de varste, de genuri, de religii, de apartenenta sociala.
poate altadata ar fi stiut la ce ma gandesc. azi nu. azi am simtit din plin ca sunt o idee vaga in mintea lor. o persoana si atat, un suflet ratacit poate.
eu,azi, in fata lor, m-am prezentat ca fiind fericita si plina de viata.
eu am scris azi in fata lor, in carnetelul meu mic albastru.
eu azi in fata lor am zambit si ei nu mi-au vazut zambetul
si azi am fost fericita pentru ca azi-noapte am visat frumos.
Iti Multumesc Pentru Vis.
Cateodata simti ca iti fuge pamantul de sub picioare si realizezi ca nu ai nimic de ce sa te tii. Nu ai pe nimeni, nu ai nici un obiect care sa iti ofere macar o urma de sprijin, o speranta. Stii perfect ca momentul asta o sa treaca si ca nu ai sa ramai mereu asa, suspendat de neplacut, de teroare si de lacrimi, dar acum, in clipa de fata ideile pozitive nu iti sunt prezente in minte.
Te desprinzi greu din stransoarea ce nu iti da pace si care te macina neincetat. Si apoi, prin destertul din fata ta, alergi ca un nebun sa prinzi ceva, sa gasesti ceva, sa vezi ceva, orice, nu conteaza ce, atat timp cat e ceva.
Uneori ajungi la locul propus, alteori mai greu, sau poare nu ajungi la ce ai visat, dar cel putin, de data asta, ai de ce sa te tii.
Oamenii sunt importanti in viata noastra. Ne ofera iubire, chiar si farame, ne dau incredere in noi, desi ne tradeaza mai tarziu, ne urca pe cel mai inalt munte, si poate uneori ne imping in prapastie, dar nu esti singur.
Atat timp cat te ai pe tine, si te ai si esti doar al tau, de ce sa te gandesti la ce se poate intampla rau in viitor, si de ce sa iti bantui mintea cu ganduri din trecut.
Deschide usa! Treci dincolo de prag, nu ramane in mijlocul singuratatii, si da-ti o sansa! Meriti!
© 2012 - Ganduri,Vise,Pagini Scrise… is proudly powered by WordPress